Vindecarea nu e liniară…și nici nu ar trebui să fie

Sunt momente în care crezi că te-ai prins. Că ți-ai învățat lecția. Că ai închis rana. Ai făcut curățenie în interior, ai schimbat alimentația, ai început o rutină de meditație sau poate ai trecut printr-o terapie profundă. Și, pentru o vreme, chiar simți că plutești.

Până într-o zi. Când oboseala revine. Când reacționezi iar la fel ca „atunci”. Când te vezi din nou într-un tipar vechi și te întrebi: „Cum e posibil? N-am învățat nimic?”

Adevărul este că vindecarea nu e un drum drept. Nu e o linie continuă spre „mai bine”, ci mai degrabă o spirală. Un dans între lumină și umbră. Între conștientizări și alunecări. Între speranță și frustrare. De fiecare dată când m-am simțit într-o buclă, mi-am dat seama, mai târziu, că nu era chiar aceeași. Că am revenit acolo fie cu o altă perspectivă, fie cu o emoție mai profundă, mai dispusă să fie văzută. Cu o parte din mine care era pregătită, în sfârșit, să se vindece.

Valurile sunt normale. Și necesare.

Suntem învățați să gândim în termeni de progres constant. Dacă simțim din nou frica, durerea sau oboseala, credem că „am dat înapoi”. Dar, de fapt, e doar corpul care mai eliberează un strat. Sunt emoții vechi care abia acum au curajul să iasă la suprafață.

În acele momente, blândețea e cea mai mare dovadă de putere. Nu biciul interior, nu rușinea că „iar e greu”.

Stagnarea nu înseamnă eșec

Am avut perioade în care simțeam că stau pe loc, că nimic nu se schimbă. Dar, privind în urmă, realizez că acele pauze erau exact ce aveam nevoie. Timpul în care lucrurile se sedimentau, în care ceea ce învățasem devenea parte din mine, nu doar o teorie.

Uneori, cele mai profunde vindecări se întâmplă în tăcere. Nu în acțiune, ci în odihnă, în respirație, în acceptare.

Atunci când revii într-un loc dureros, o faci cu un alt nivel de conștiență. Poate e același tipar, dar nu mai ești aceeași. Acum ai unelte, ai mai multă înțelegere, mai multă prezență, mai puțină judecată.

Asta e evoluția. Nu să nu mai ai provocări, ci să le poți întâmpina cu mai multă maturitate și calm. Cu mai puțin haos. Cu mai multă compasiune față de tine.

Vindecarea nu e liniară – și nici nu trebuie să fie.

Nu înseamnă că ai eșuat dacă azi ți-e greu. Nu înseamnă că nu ți-ai făcut partea dacă ai o zi proastă. Înseamnă doar că ești om. Iar drumul înapoi spre tine vine cu urcușuri și coborâșuri.

Nu ai nevoie de perfecțiune. Ai nevoie de răbdare, de unelte potrivite, de repere clare și de o relație sinceră cu tine.

Dacă ești în mijlocul unui val, nu trage concluzii despre tine din el. Amintește-ți că fiecare moment de prezență este un pas spre vindecare.

Zile cu bucurie,

Claudia