Bine te-am găsit în luna februarie, lună dedicată IUBIRII pe Holistic Shop.
Februarie este o lună în care ne concentrăm asupra iubirii pentru ceilalți prin cele două sărbători, Valentine’s Day pe 14 februarie și Dragobete pe 24 februarie. Până acum vreo 6-7 ani sărbătoream și eu cu mare fast Valentine’s Day, această sărbătoare adoptată aproape unanim și în România, urmând trendul consumerist cu flori, cadouri, mini-vacanțe etc. La un moment dat am decis să sărbătoresc doar Dragobetele, pentru că era o sărbătoare tradițională românească. Iar în ultimii 2 ani nu am mai sărbătorit deloc cele două zile , pur și simplu nu am mai simțit nevoia asta.
Trăim vremuri în care suntem pur și simplu bombardați din toate părțile să consumăm, să ne focusăm către lucruri materiale, către exterior…Cum ar fi însă dacă ne-am acorda atenție și iubire pentru noi înșine? Dacă ne-am întoarce atenția spre noi, spre interior…Asta este provocarea pe care vreau să ți-o lansez în această lună.
Să te iubești pe tine holistic înseamnă să îți iubești corpul, mintea și sufletul și învățând să faci asta aduci un impact pozitiv major atât asupra stării tale de bine, dar și a relațiilor cu ceilalți. Iată 5 moduri practice de a începe acest drum:
- Acceptă-ți imperfecțiunile – toată lumea are imperfecțiuni și acest lucru face parte din frumusețea și unicitatea fiecărei persoane. Învață să te accepți așa cum ești, cu bune și cu rele
- Fii recunoscător – focalizează-te asupra lucrurilor pozitive din viața ta și fii recunoscător pentru ele. Acest lucru poate avea un impact pozitiv asupra stării tale de bine
- Caută să ai o dietă sănătoasă – o alimentație echilibrată are un impact pozitiv asupra sănătății fizice și mentale
- Practică meditația sau yoga – acestea ajută la reducerea stresului și la îmbunătățirea stării de spirit
- Iubește-te pe tine însuți – practică iubirea de sine și fii blând cu tine. Nu te critica sau compara cu alte persoane
Ți-am pregătit o serie de surprize care să te însoțească în această călătorie către tine.
- Săptămâna 06-12 februarie: In love with my mind află cum poți să aduci iubirea de sine prin intermediul minții
- Săptămâna 13-19 februarie: In love with my body află cum poți să te iubești prin intermediul corpului tău
- Săptămâna 20-26 februarie: In love with my soul află cum poți să aduci un sentiment profund de pace și fericire prin intermediul sufletului
Tot în luna februarie pregătim și primul eveniment marca Holistic Urban Talks împreună cu Adriana Spătaru, Coach și Trainer de Mindfulness acreditat internațional în MBP și MBSR (c) – Mindfulness based Stress Reduction, Psiholog și coordonatoarea celei mai mari comunități de mindfulness din România, prin grupul de Facebook „Mindfulness pe Românește”.
Dacă vrei să fii la curent cu toate noutățile, te invit să dai like paginii noastre de FaceBook sau să te abonezi la newsletter-ul nostru de pe site. În plus nu uita să verifici secțiunea Reduceri de pe shop pentru a fi la curent cu cele mai noi reduceri.
Să avem o lună plină de iubire în primul rând pentru noi și apoi către cei din jur!
Claudia