Corpul nu știe că a început un an nou. Știe doar cum a dormit, ce a digerat, cât stres a dus și cât spațiu a avut să se refacă. De aici aleg să pornesc anul acesta, din realitatea corpului meu, pentru că sănătatea nu se schimbă la o dată fixă, ci în timp, din obiceiuri mici, repetate.
După ani de lucru cu corpul, cu alimentația, cu emoțiile și cu ritmul zilnic, am ajuns la o concluzie simplă: nu am nevoie de multe obiective pe zona de sănătate, ci de unul singur, bine ales.
Obiectivul mare: să îmi fie bine în corpul meu
Nu vorbesc despre perfecțiune, despre performanță sau despre rezultate rapide. Vorbesc despre a avea un corp care funcționează, care se recuperează, care îmi susține viața de zi cu zi. Un corp în care să am energie suficientă, claritate mentală și o relație mai onestă cu propriile limite. Acesta este obiectivul mare. Restul sunt doar pași care duc spre el.
Micro-obiectivele sunt cele care contează
Dacă obiectivul mare este starea de bine, atunci micro-obiectivele sunt lucrurile concrete pe care le fac zilnic pentru a ajunge acolo, sunt cele care schimbă, în timp, felul în care mă simt. Pentru mine, micro-obiectivele arată așa:
– să mănânc mese simple, digerabile, nu „perfecte”
– să beau apă constant, nu doar când îmi amintesc
– să dorm suficient, nu să recuperez în weekend
– să îmi pun corpul în mișcare zilnic, chiar și puțin
– să iau pauze înainte să ajung la epuizare
– să îmi susțin digestia și absorbția nutrienților, nu să iau suplimente la întâmplare
Niciunul dintre aceste lucruri nu este spectaculos. Dar repetate zi de zi, ele construiesc exact starea de bine pe care mulți o caută prin soluții rapide.
Corpul nu cere extreme. Cere consecvență.
De cele mai multe ori, oboseala, digestia lentă, inflamația sau imunitatea scăzută nu apar dintr-o singură cauză mare. Apar din mici neglijențe repetate, dintr-un ritm prea alert dus prea mult timp, din ignorarea semnalelor până când corpul începe să strige.
Adevărul e că avem informație, știm ce ar trebui să facem. Dar între „a ști” și „a face zilnic” este o diferență mare. Și tocmai aici, în spațiul acesta dintre ce știu și ce reușesc să fac zi de zi, am simțit că e nevoie de o schimbare de abordare. M-am conectat cu corpul meu, cu nevoile lui reale, cu nivelul real de energie și asta m-a dus în direcția de a alege mai puțin, dar mai potrivit, de a folosi produse care chiar mă susțin, de a simplifica, nu de a adăuga încă un strat de presiune peste un corp deja obosit.
Holistic Shop rămâne, și anul acesta, un spațiu de susținere. Un loc în care vorbim despre grijă, discernământ și alegeri făcute în viața reală, nu despre perfecțiune sau rezultate rapide. Produsele de aici nu sunt soluții magice. Sunt instrumente care susțin micro-obiectivele zilnice: digestie mai bună, absorbție corectă, refacere, energie stabilă. Exact lucrurile care, puse cap la cap, duc spre obiectivul mare.
Dacă ar fi să aleg un singur lucru pentru acest an
Nu ar fi „mai mult”. Ar fi mai conștient.
Mai atentă la ce fac zi de zi, mai sinceră cu ce funcționează și ce nu, mai blândă cu ritmul meu.
Pentru că starea de bine nu apare dintr-o decizie mare luată în ianuarie. Apare din pașii mici pe care alegi să îi faci, consecvent, în fiecare zi.
Zile cu bucurie,
Claudia